Cartea lunii- "Istoria Viitorului" de Georges Minois
Autor: David Muraru
Prin predicție, nu descifrăm viitorul intangibil, dovedind un talent deosebit, ci îl determinăm pentru a satisface un viciu al minții umane. Ne pregătim terenul, ne ascuțim simțurile, ne creăm așteptări; și în centrul tuturor acestor acțiuni sălășuiește esența alegerilor noastre, principala cauză și cel mai important efect al previziunii. Astfel, ansamblul încercărilor de a anticipa ceea ce se va întâmpla reprezintă piatra de temelie a drumului pe care noi îl numim istorie. Atingerea prezentului prin gândirea intuitivă din trecut, iată constanta speciei umane!
În lucrarea Istoria viitorului, Georges Minois dovedește că fundamentul civilizațiilor istoriei nu își are originile în trecutul sau prezentul acestora, ci tocmai în puterea de anticipare pe care o presupunea crearea lor. Toate formele de organizare statală au această nefastă caracteristică, care le condiționează existența prin intuiția plăsmuitorilor, niciodată îndeajuns de bună, având drept consecință inevitabilă prăbușirea și dispariția creațiilor. Autorul demitizează în acest mod toate marile fapte istorice, adesea menite doar unui succes pe termen scurt, conferindu-le noua dimensiune de sfidare a destinului printr-o interpretare și o activitate neconvenționale, conform unui instinct sau unei rațiuni inductive.
În același timp, viitorul nu poate fi înțeles decât prin raportare la trecut. Toți marii gânditori care au avut pretenția de a atinge clarviziunea și-au bazat judecata pe desfășurarea evenimentelor anterioare, conturând un tablou al schimbărilor, nu al refacerii totale a societății. Un exemplu sugestiv în acest sens poate fi distins în lucrările iluminiștilor, veșnici critici ai sistemului din care făceau parte, care vedeau în atingerea democrației salvgardarea umanității și sfârșitul tuturor zbuciumurilor istoriei, reprezentate, în viziunea lor, de dorința de cucerire și oprimare a nevinovaților specifică conducătorilor neligitimi și autoritari. În continuarea ideilor acestora, se află lucrarea Filosofia istoriei de Georg Hegel, care înfățișa libertatea ca principiu fundamental al cărui triumf în cadrul statului și al vieții publice reprezenta sfârșitul devenirii dialectice a Spiritului. Cu alte cuvinte, finalul istoriei consta în supremația unei trăsături deja existente într-o anumită măsură din punct de vedere social.
În cele din urmă, nu putem înțelege istoria decât dacă suntem capabili de a concepe dinamica ideatică care stă la temelia sa, susținută la rândul ei pe un ansamblu de alegeri și previziuni, de o corectitudine îndoielnică, făcute de predecesorii noștri. Totuși, din faptul că existența trecutului este determinată de capacitatea prezicerii evenimentelor viitoare rezultă că tocmai împrejurările celui dintâi definesc ceea ce urmează să se întâmple. Ciclu vicios interminabil, această influență majoră reciprocă le confirmă celor două muze ale prezentului continua irealitate independentă, aducând un nou argument susținerii principiului rațiunii suficiente, ale cărui orizonturi îndepărtate se găsesc în iraționalul pur.